Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Ghiță

Ghita care a revenit la scoala datorita Patrulei de Reciclare
7 / 12 / 2022

#copiii Patrulei de Reciclare, #doneaza, #voluntari


Pentru Ghiță, suntem motivul pentru care n-a abandonat școala.

La 12 ani, Ghiță a trebuit să ia o decizie pe care niciun copil nu ar trebui s-o ia – a abandonat școala pentru a avea grijă de familie. Are un respect deosebit față de mama lui și a vrut să o ajute mai mult în gospodărie!

Odată cu școala, el a renunțat și la Patrula de Reciclare, unde își găsise în sfârșit un mediu în care nu mai era doar copilul de la țară care mergea pe jos kilometrii. În Patrula Școlii lui din Nocrich era un supererou care salva planeta! Colecta selectiv baterii, deșeuri electrice și electronice, îi plăcea să se ducă prin pădure, confecționa obiecte din crenguțe și admira copacii. Se gândea tot timpul la sora și fratele lui mai mici, cărora le făcea singur jucării sau ustensile din obiecte reciclate. Ce fericit era când se gândea cât de util e un gest atât de mic ca să-ți faci frații fericiți!

Își aducea aminte cât de mult i-a plăcut când Alemănuța Toader, Profesorul Coordonator al echipei lor i-a dus la râul Hârtibaciu, unde au discutat despre protecția mediului și a apelor, s-au jucat jocuri eco, au identificat plantele, relieful din zonă, punctele cardinale. Era fericit când, alături de colegii de echipă știa că poate face ceva important pentru natura pe care o iubește atât de mult!

Dar Ghiță a trebuit să plece. Nu se putea altfel. Era nevoie de el altundeva.

Aceasta putea fi o poveste foarte tristă. După o vreme, însă, și-a dat seama că școala e foarte importantă. Fără școala nu poți să ai o calificare, un loc de muncă, un viitor. La un moment dat, doar prin muncă fizică nu-ți mai poți susține familia, iar asta îl îngrijora cel mai tare. A înțeles că singura cale a a avea grijă de cei dragi este să-și continue educația. În plus, amintirea Patrulei de Reciclare a rămas foarte vie în mintea lui. Când își vedea colegii că aveau acțiuni de ecologizare în sat, ceva se frângea în sufletul lui că nu era acolo. Azi așa, mâine așa, până când, într-o zi, Ghiță și-a dat seama că trebuie să se întoarcă la școală, la Patrulă, și că nu o să fie niciodată împăcat cu el însuși, dacă nu o face. Așa că a revenit la școală, iar echipa și profesoara l-au primit cu brațele deschise.

Ghiță e foarte bucuros că a făcut acest pas. Regretă că a ratat câteva activități alături de membrii Patrulei de Reciclare din Nocrich, dar nu mai vrea să piardă niciun astfel de momente, pe viitor. Și-a dat seama că timpul nu se mai întoarce.

Pentru povești ca acestea existăm. Patrula de Reciclare nu e doar despre reciclare, e despre copiii în risc de abandon școlar care găsesc un sens ca să vină la școală. E despre copiii care nu au o viață bună acasă, dar care găsesc o familie în Patrulă. De aceea avem nevoie să continuăm.