Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Peste 1000 de școli din România pornesc în Patrula de Reciclare!

30 / 10 / 2013

#2014, #comunicat, #înscrieri, #presă, #rezultate


București, 30 octombrie. Peste 1000 de unități de învățământ s-au înscris la ediția 2013 – 2014 a programului național de educație pentru mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec în parteneriat cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene și din municipiul București

La numai doi ani de la prima ediție, care s-a desfășurat în 7 județe, Patrula de Reciclare a crescut într-un ritm impresionant, ajungând astăzi în toate colțurile țării. Astfel, Patrula de Reciclare devine, la ora actuală, cel mai amplu program de educație ecologică din România care ajută tinerii să conștientieze importanța colectării selective a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

În București participă peste 50 de grădinițe, școli și licee. Județele unde s-au înscris cele mai multe unități școlare (peste 20) sunt: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vaslui.

Numărul mare de participanți este dovada că programul reprezintă o experiență frumoasă de învățare și implicare în comunitate, atât pentru elevi cât și pentru profesori  și ne arată că acesta și-a câștigat o bună reputație în toată țara. Înseamnă că tânăra generație devine din ce în ce mai receptivă și mai atentă la impactul pe care gesturile noastre îl au asupra naturii și că își asumă un rol activ în schimbarea atitudinii și comportamentului celor din jur. Să le oferim toată susținerea noastră, colectând responsabil deșeurile electrice. Este un gest de respect față de lege și față de noi înșine, dar și un impuls încurajator pentru copiii noștri.” spune Alexandra Arnăutu, managerul de proiect.

Prin programul Patrula de Reciclare, Asociația Română pentru Reciclare RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri responsabili, preocupați de grija față de mediul înconjurător, implicați în comunitate și încrezători în propria putere de a aduceschimbări benefice în societate.

Sub îndrumarea Profesorilor Coordonatori și cu sprijinul materialelor puse la dispoziția lor de Asociația RoRec, preșcolarii, elevii și liceeni vor concepe și pune în practică, pe parcursul anului școlar, diverse activități prin care să  stimuleze obiceiul colectării responsabile a DEEE și comportamentul responsabil față de mediu în comunitățile lor.

Toți cei interesați sunt invitați să afle care sunt Patrulele de Reciclare din toată țara, lista unităților școlare care participă la program este afișată pe site www.patruladereciclare.ro

***
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

Patrula de Reciclare, programul educativ al Asociației Române pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educației Naționale și se desfășoară cu sprijinul inspectoratelor școlare locale. Patrula de Reciclare reunește sute de profesori și mii de elevi pentru care responsabilitatea față de mediu reprezintă un element important de conduită. Ei explică membrilor comunităților în care trăiesc de ce este importantă colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).Partenerii media ai Patrulei de Reciclare sunt Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio România Actualități, Radio București FM, Antena Satelor și Radio 3Net Florian Pittiș.

  • 14 Nov 2024

    Înscrie-te în noua ediție a concursului GreenUp my School

  • 25 Oct 2024

    De la deșeuri electronice la instalații artistice: Expoziția itinerantă Recycle Your Technology ajunge la Rezidența9

  • 29 Aug 2024

    Pagina Facebook a Patrulei de Reciclare pierdută în urma unui atac cibernetic

  • Data indisponibilă

    Biodiversitate, oameni, locuri prezentate prin ochii copiilor premiați pentru promovarea patrimoniului natural și cultural din Dâmbovița

  • Data indisponibilă

    Ada Lungu: Susținem profesorii din mediul rural să adopte metode inovatoare de dezvoltare a literației și de incluziune a elevilor vulnerabili

  • Data indisponibilă

    Câștigătorii concursului din cadrul proiectului „Comorile vii de lângă noi”

  • Data indisponibilă

    Vasile Brașovanu: „Normalitatea pedagogică este atunci când toate nevoile copilului sunt puse pe primul plan în activitatea de zi cu zi a profesorului”

  • Data indisponibilă

    Recycle your Technology– tinerii devin artiști ai upcycling-ului

  • 23 Apr 2024

    O nouă aventură începe în Săptămâna Verde: concursul național „Nicio Baterie la Gunoi” 2024

  • 17 Apr 2024

    GreenUp my School 2024 – încă un premiu pentru școlile care colectează cele mai mari cantități de baterii