Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Ajutor gratis la Curățenia de Sărbători, acum și în București!

3 / 04 / 2017

#Bucuresti, #editia 2016-2017, #judetul ilfov


Suntem șase echipe de elevi și profesori voluntari și ajutăm locuitorii Sectorului 3 la curățenia de Sărbători, pe 8 aprilie! Ne-am înscris școlile în programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare și vrem să contribuim la reducerea poluării din București, încurajându-vă să colectați responsabil deșeurilor electrice. Vrem să învățăm, să trăim și să ne jucăm într-un oraș mai curat și credem că fiecare dintre noi poate face ceva pentru asta.

În săptămâna 3-7 aprilie, veți găsi fluturașii noștri în cutiile poștale. Ei vă vor spune că aparatele electrice și electronice vechi și defecte, bateriile consumate și becurile arse sunt unele din cele mai toxice deșeuri! Dacă le ținem în preajma noastră sau le aruncăm ca gunoi, ele ne vor afecta sănătatea și vor dăuna mediului înconjurător.
Fie că sunteți cetățean, firmă sau instituție, de aceste deșeuri tot trebuie să scăpați. Nu e ”curățenie” până nu vă debarasați și de acestea, cu grijă, civilizat și responsabil. Noi avem grijă să ajungă numai acolo unde trebuie – adică la reciclare. Ce ziceți, facem capitala curată, împreună?

Locuiți în sectorul 3? Aveți noroc! Noi deschidem seria acțiunilor săptămânale de ecologizare a capitalei! Sâmbătă 8 aprilie 2017, între orele 10:00-14:00, vă așteptăm bucuroși să aduceți aparatele electrice pe care nu le folosiți la:

– Școala Gimnazială nr. 82 (Str. Jean Steriadi, nr. 17)
– Liceul Teoretic ,,Decebal” (Str. Energeticienilor, nr. 9-11)
– Grădinița nr. 216 (Str. Barajul Rovinari, nr. 10)
– Şcoala Gimnazială nr. 195 (Str. Lunca Bradului, nr.2)
– Şcoala Gimnazială „Leonardo Da Vinci” (Str. Gheorghe Petrașcu, nr. 55)
– Şcoala Gimnazială nr. 86 (Intrarea Reconstrucției, nr. 6A)

Nu e nevoie neapărat să veniți la noi – puteți trimite la reciclare deșeurile electrice direct de acasă sau de la sediu, apelând gratuit Tel Verde 0800 444 800 sau completând formularul online de pe site-ulwww.patruladereciclare.ro/recicleaza/

Colegii noștri din județul Ilfov au reușit să colecteze, în cele 2 acțiuni precedente, peste 2.300 de kg de deșeuri electrice! Cu această acțiune, sperăm să depășim 5.000 kg de deșeuri electrice pe care le vom elimina ca sursă de poluare din casele și din orașul nostru. Este în beneficiul nostru, al tuturor, deci merită să ne ajutați.

Deșeurile electrice NU SUNT BIODEGRADABILE. Dacă ajung în natură, vor polua solul, apa și aerul pentru sute de ani! Ca să trăim sănătoși într-o comunitate curată, trebuie să avem grijă că orice aparat electric inutil, orice baterie consumată sau bec ars ajung NUMAI la reciclare. Haideți să facem asta începând chiar de acum, mereu, și să dăm un exemplu de solidaritate colegilor noștri din toată țara.