”Cum e să fii mămică de agent al Patrulei de Reciclare?
E o întrebare la care nu aş fi putut răspunde, până acum câteva luni, când o simplă întoarcere de la grădi, nu a mai fost la fel. În scurtul drum până acasă, am aflat că la grădiniţa lui, Căsuţa de Turtă Dulce din Constanţa, s-a format un grup de tineri activişti (agenţi de reciclare), 15 în total, el fiind unul dintre ei, cu Doamna Delia Pirlog- coordonator, campania fiind una de nivel naţional. Şi că de acum niciun bec ars, baterie consumată sau aparat de uz casnic nu va mai fi aruncat la gunoi, povestindu-mi cât rău face acest lucru mediului în care trăim. Să nu spun că mereu mă întreabă cât va mai funcţiona fierul de călcat si că vede el o zgârietură pe partea laterală a frigiderului, ceea ce, după părerea lui, îl scoate din uz. Îi iert şi nerăbdarea cu care aşteaptă să ardă ceva de prin casă, să poată ”colecta selectiv.”
Entuziasmul lui nu s-a stins în timp. Ceea ce a aflat în această campanie…” aflați, și voi, pe blogul mamei voinicului – Inna Manu, care povestește, cu un stil delicios și un entuziasm molipsitor, ce înseamnă să fii mama unui agent al Patrulei de Reciclare.