Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Patrula de Reciclare câștigă noi Suporteri, cu Cercetașii României

15 / 08 / 2017

#editia 2016-2017, #generale, #Suporterii Patrulei


Patrula de Reciclare și Cercetașii României s-au întâlnit pentru prima oară, la RoJam 2017.

La invitația Cercetașilor, Patrula de Reciclare a fost unul dintre partenerii reuniunii internaționale organizate la Cristian, județul Brașov, și a propus participanților două jocuri ecologice, WEEEScape Room și Quizul Deșeurilor Electrice. 

La cele două jocuri, cercetașii participanți au trecut prin încercări care au presupus creativitate, lucru în echipă și comunicare și i-au ajutat să-și completeze cunoștințele despre impactul activităților noastre asupra mediului, despre gesturile de responsabilitate prin care protejăm natura și investim în propriul nostru viitor.

Știam că trebuie să ducem bateriile uzate la un punct de colectare, dar nu știam cât de mult poate polua o baterie dacă o aruncăm la gunoi”; „Acum chiar mă bucur că mai avem aparate electrice vechi pe acasă pentru că am aflat că le pot da la reciclare ca să ajut copiii din Patrulă”; ”Eu vin de la o școală unde avem o echipă înscrisă în Patrula de Reciclare și am fost foarte mândră că știam deja răspunsul la toate întrebările de la Quiz”, sunt câteva dintre mărturiile Cercetașilor care au venit la jocurile Patrulei de Reciclare.

Cercetașii au promovat, de generații întregi, educația alternativă și dezvoltarea unor competenţe și abilităţi de viaţă relevante provocărilor cărora trebuie să le facă față tinerii în soietatea modernă.

Patrula de Reciclare a deschis un drum nou în educația de mediu în România. Datorită programului, sute de grădinițe, școli și licee au devenit nuclee ale comportamentului responsabil pentru comunitățile lor iar mii de profesori formează, an de an, preșcolari și elevi în spiritul valorilor europene la care aspirăm.

Pentru prima oară, anul acesta, Patrula de Reciclare a fost invitată în cadrul Satului Dezvoltării Durabile să ofere Cercetașilor participanți o perspectivă modernă asupra obiceiurilor sănătoase față de mediu și față de societate – colectarea corectă a deșeurilor electrice, promovarea reciclării, implicarea în comunitate, interesul pentru cunoaștere.

Din ce în ce mai mulți tineri sunt interesați de ceea ce pot face ca să reducă poluarea, ca să simtă că ajută mediul. Recunosc, și la Cercetași, și la agenții Patrulei de Reciclare, același spirit de inițiativă, aceeași dorință să fie cât mai buni, să își lărgească orizontul și să își depășească limitele. Cred că avem ce afla și ce învăța unii de la ceilalți și sper să fie începutul unei colaborări frumoase” a spus Alexandra Arnăutu, managerul programului.

Patrula de Reciclare și-a găsit, așadar, noi Suporteri în rândurile Cercetașilor României. Cu doar două săptămâni înainte de încheierea ediției 2016-2017, deșeurile electrice predate la reciclare de cetățenii, firmele și instituțiile de oriunde din țară, în beneficiul programului, devin din ce în ce mai importante. Oricine scapă de deșeurile electrice în mod gratuit, cu ajutorul serviciului local de colectare, până la 31 august 2017, își ajută echipa locală să câștige unul din premiile naționale.

  • 14 Nov 2024

    Înscrie-te în noua ediție a concursului GreenUp my School

  • 25 Oct 2024

    De la deșeuri electronice la instalații artistice: Expoziția itinerantă Recycle Your Technology ajunge la Rezidența9

  • 29 Aug 2024

    Pagina Facebook a Patrulei de Reciclare pierdută în urma unui atac cibernetic

  • Data indisponibilă

    Biodiversitate, oameni, locuri prezentate prin ochii copiilor premiați pentru promovarea patrimoniului natural și cultural din Dâmbovița

  • Data indisponibilă

    Ada Lungu: Susținem profesorii din mediul rural să adopte metode inovatoare de dezvoltare a literației și de incluziune a elevilor vulnerabili

  • Data indisponibilă

    Câștigătorii concursului din cadrul proiectului „Comorile vii de lângă noi”

  • Data indisponibilă

    Vasile Brașovanu: „Normalitatea pedagogică este atunci când toate nevoile copilului sunt puse pe primul plan în activitatea de zi cu zi a profesorului”

  • Data indisponibilă

    Recycle your Technology– tinerii devin artiști ai upcycling-ului

  • 23 Apr 2024

    O nouă aventură începe în Săptămâna Verde: concursul național „Nicio Baterie la Gunoi” 2024

  • 17 Apr 2024

    GreenUp my School 2024 – încă un premiu pentru școlile care colectează cele mai mari cantități de baterii