Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Vara, Suporterii nu dorm

27 / 07 / 2017

#editia 2016-2017, #generale, #judetul Alba, #Suporterii Patrulei


Deși activitatea își încetinește ritmul, vara nu înseamnă deloc o stagnare a proiectelor, pentru sectorul de afaceri.

Spitalul Municipal Aiud, Glerups, Tocaciu Construct, Edi Star, ROMIREX Mixt, pensiunea Melinda, Escurial, Mefin, Limmit Plus, P.F.A. Boca și Apa CTTA – Sucursala Aiud, Pensiunea Mobis, Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia par să aibă în comun doar faptul că se află în județul Alba.

Și totuși, mai e ceva – toate aceste instituții și firme au adoptat aceeași inițiativă de mediu: au devenit Suporterii Patrulei de Reciclare locale – adică au casat deșeurile electrice pe care le dețineau în contul programului de educație, au instalat urne de colectare în incintă și au început, la rândul lor, să comunice și să promoveze colectarea responsabilă a acestui tip de deșeuri.

Pentru acest simplu gest, fără niciun fel de costuri, prin care au răspuns la apelul Patrulei de la Colegiului Tehnic din Aiud, județul Alba, Suporterii din județ au câștigat două beneficii importante:

Pe plan intern, implicarea în proiecte de mediu oferă angajaților posibilitatea de contribui prin efortul propriu și de a se simți mândri de realizările avute împreună. Atmosfera și mediu de lucru devin mai plăcute iar angajații sunt mai productivi, pentru că experiența de voluntariat întărește legăturile dintre ei și le crește respectul față de organizația unde lucrează. Orice angajator știe deja că gradul de satisfacție al angajaților săi este unul din principalele elemente ale succesului față de clienți.

Pe plan extern, imaginea și reputația acestor firme s-a îmbogățit, în fața partenerilor și a clienților. Acum, ele sunt cunoscute nu numai pentru calitatea serviciilor și produselor lor, ci și pentru să sprijină o cauză bună, ba chiar două – mediul și educația tinerilor. Studiile din domeniul CSR (responsabilitatea socială corporativă) au dovedit că gradul de încredere pe care îl inspiră o marcă sau o organizație influențează pozitiv alegerile clienților și susținerea pe care i-o acordă comunitatea.

Asta au ”câștigat” Suporterii. Dar ce au câștigat elevii din echipa Colegiului Tehnic Aiud și profesorul lor coordonator, doamna Kovacs Ibolya, care i-au convins să se implice?

În primul rând, o experiență de organizare, muncă de echipă și creație. Atragerea atâtor Suporteri a presupus un efort consistent:

– au făcut o listă de instituții și companii pe care le-ar putea aborda
– au pregătit mesajele și materialele potrivite – materiale pentru informare, dar și pentru mulțumire, și nu în ultimul rând o mascotă – „Agentul 00”- mascota Patrulei, primită în dar de la tanti Rodica, o doamnă inimoasă din „Grupul de vârstnici” al Serviciului de Ajutor Maltez-filiala Aiud, care se numără, deja, printre Suporterii lor;
– și-au organizat vizitele și prezentările;
– au ajutat Suporterii să pună în practică acțiunile promise.

Apoi, au câștigat satisfacția inegalabilă de a îndeplini ce și-au propus și de a-și vedea străduința răsplătită și apreciată.

Nu în ultimul rând, și-au adus o contribuție importantă la șansele echipei județene la unul din premiile naționale ale ediției.

Din ce în ce mai mulți agenți economici și instituții manifestă solidaritate cu elevii și profesorii înscriși în programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare, care încurajează obiceiul colectării selective a DEEE.

Și peste vară este la fel de important să mobilizăm firmele și instituțiile să se debaraseze de deșeurile electrice, așa cum le cer legea și natura. O obligație administrativă care, acum, le poate aduce și satisfacția de a susține cea mai activă mișcare ecologistă de tineret din țară! De altfel, oricine scapă de un aparat electric defect ducându-l la un punct de colectare RoRec sau sunând la Telverde 0800 444 800 îmbină o nevoie concretă cu un gest frumos  – își ajută tinerii să aducă un premiu național în județ!