de Dumitru CHISELIŢĂ
Parcul Sub Arini e faimos atât pe plan local, cât şi naţional. Este o oază verde (chiar dacă se mai intră cu drujba
prin el aşa, de este c, cică) în buricul unui oraş sufocat de praf, gaze şi alte par cule în suspensie. Aici ai copaci verzi, în cazul în care ai uitat cuim arată. Ai iarbă tot verde, chiar dacă uneori căpuşele mai apar, dar asta e moda în toată Europa, cică de la încălzirea globală. Ai pistă de biciclete cu două benzi, pe unde circulă pietoni şi alei de pietoni pe unde fac raliuri bicicliştii. Ai un loc plin de istorie, unde să te răcoreşti cu o bere (mă refer la „Budi‐Bar” cum e cunoscut ca nume, că Bolta Rece încă zace‐n amorţire, ca România înainte de 1848), ai statuia lui Eminescu unde poţi să stai pe o bancă împestriţată cu markerul, ai Cupola unde nu mai cântă nicio fanfară, ai alei, cărări, poduri, podeţe, păsări, gâze ne‐căpuşe, loc de picnic, loc de citit, loc de plimbare sau de alergare. 
Şi mai ai aici un loc ideal unde să îţi arunci (ţâpi, în limba sibiană) ce nu îţi mai trebuie prin casă. Că important nu e unde arunci, ci să nu îl mai ai în casă, să zică musafirii că nu eşti gospodar, ci un prăpădit. Aşa că, ce faci cu chestia asta din imagine…”
Citiți mai departe în Tribuna Sibiu.
Mulțumim jurnalistului Dumitru Chiseliță și ziarului Tribuna Sibiu pentru că semnalează public astfel de acțiuni.