Radu nu a zâmbit mereu triumfător, ca-n această fotografie.
Nicoleta Minu, Prof. Înv. Preșcolar, povestește:
„Pe Radu l-am cunoscut când a pășit pentru prima dată, timid și cu capul plecat, în grupa mică. Era un băiețel destul de retras, nu prea voia să vorbească cu mine. I-am lăsat să se joace, s-a împrietenit repede cu colegii lui. La gustarea de dimineață, copiii și-au scos pe masă pachețelele și au început să mănânce cu poftă. Radu a scos, dintr-o pungă mare, un sandwich, la fel de mare, făcut din două felii sănătoase de pâine de casă și trei felii de parizer. L-a mâncat cu cea mai mare poftă, și-a strâns masa și s-a reîntors la joacă.
Când a venit momentul să stau de vorbă cu ei, i-am întrebat cum îi cheamă și dacă le place la grădiniță. Radu și-a ridicat capul și i-am descoperit ochii senini precum cerul, care mă priveau cald și cel mai frumos zâmbet, luminos și cuceritor! De atunci, a devenit copilul cu zâmbet albastru, care își mânca cu poftă, în fiecare zi, sandwich-ul cu pâine de casă și parizer.
Radu prinde curaj
Am aflat apoi că Radu mai are patru frați. Familia lui se confruntă zilnic cu lipsuri. Nu își permiteau mai nimic, în afară de mâncare. Însă la grădiniță Radu venea întotdeauna curat, chiar dacă era îmbrăcat cu haine cu un număr sau două mai mari…
Când mi-am „înrolat” preșcolarii în Patrulă, Radu a fost atât de mândru! A plecat acasă cu rucsacul primit în spate, insigna în piept și a împărțit pliante tot drumul până acasă. Într-o zi le-am spus că vom face curățenie pe lângă grădiniță. A doua zi a venit cu un sac de gunoi, ca să fie sigur că nu uit eu să cumpăr. Știți cât de harnici au fost în acea zi copiii mei – 6 prichindei de 3 ani și ceva? Printre ei era și Radu. În pauză, pe măsuța lui erau tot cele două felii de pâine cu parizer.
Au urmat multe activități la care au participat copiii din grădiniță. Toți așteptau nerăbdători zilele în care „făceam bine mediului”. I-am văzut crescând pe toți, schimbându-se, și pe ei înșiși, și o întreagă comunitate…Și Radu se schimbase. Devenise mai serios, destul de vorbăreț, cu același zâmbet cât o țară întreagă, cu aceeași ochi infiniți și curioși, cu același sandwich cu parizer în rucsac.
Radu lipsește de la grădiniță
Într-o zi, Radu nu a mai venit la grădiniță. Am sunat-o pe mama lui. Mi-a răspuns încet că este bolnav. A revenit după o săptămână, ușor palid și slăbit, dar cum a intrat în clasă, s-a înseninat. Mi-a spus: ”Doamna, eu nu am venit la grădiniță pentru că mama nu a avut ce să ne dea la pachet. Dar eu am rugat-o să mă lase, pentru că avem treabă la grădiniță. Trebuie să facem activități cu fapte bune, să strângem gunoaiele și să aducem baterii! Și mama a muncit cu ziua și am putut să vin azi!”. La gustare Radu avea pe măsuță două felii mari de pâine de casă… cu gem.
În pandemie, Radu nu a intrat niciodată pe Zoom sau Meet. Mama lui avea doar un telefon cu taste. Însă toate temele trimise sub formă de fișe sau caiete speciale erau făcute. Într-o zi m-am trezit cu Radu la poartă, însoțit de un frate mai mare. Mi-a întins mândru o cutie de iaurt plină cu baterii strânse de pe terenul de fotbal și de la vecini. Nu mai avea răbdare să se reia școala și mi le-a adus să le trimit la reciclare.
Bucuria faptelor bune în echipă
Radu, împreună cu colegii lui de echipă au câștigat de două ori un premiu național, în Patrula de Reciclare. Din banii de premii li s-au cumpărat rechizite și necesar didactic pentru grădiniță.
Piticii mei „de la țară” au colectat baterii și alte deșeuri, au strâns gunoaie de prin sat, au plantat copaci și flori, au împărțit pliante vecinilor și rudelor, au participat la un mini-miting, au economisit apa, acasă și la grădiniță, le-au spus celor mari că uleiul de la gogoși nu se aruncă, ci se colectează, au înlocuit sacoșele de plastic cu cele din pânză și paharele din plastic cu căni și, nu în ultimul rând, i-au povestit și domnului primar al comunei de campaniile lor. Împreună cu întreaga comună ce numără 4 localități, copiii mei au reușit să strângă, în trei ani, peste 3000 de kilograme de aparate electronice și electrocasnice stricate. Printre ei și Radu, care a mâncat aproape în fiecare zi, pâine cu parizer.
Azi, după ani de când a pășit timid, cu capul plecat, în grupa mică, Radu este elev la școala primară. Mă salută când mă întâlnește și, zâmbind la fel de albastru, mă întreabă: „Doamna, când mai vii la noi să facem fapte bune pentru mediu?”
Patrula schimbă vieți
Aceasta este povestea unuia dintre „copiii mei”, un băiețel simplu, din Patrula de Reciclare, de la țară. Astfel de istorisiri se pot scrie mii, despre copii din România. Pe cât de simple ar părea ele, aceste relatări conțin, dincolo de cuvinte, realități, lucruri care s-au schimbat în bine, un mediu mai curat și, pe ici, pe-colo, câteva lacrimi…Poate de bucurie, poate de mândrie, poate de neputință…Pentru că Patrula de Reciclare a schimbat, schimbă și, cu ajutorul nostru, al tuturor, poate schimba VIEȚI.”
Așa cum povestește prof. Nicoleta Minu, pentru prichindei din familii nevoiașe, de la țară, Patrula e bucuria care îi ajută să mai uite de lipsuri, de hăinuțele de căpătat și de meniul zilnic cu parizer. E, uneori, singurul motiv de mândrie când viața nu prea le oferă astfel de prilejuri. Iar asta se datorează profesorilor sufletiști, care fac tot ce le stă în putință pentru ca și copiii vulnerabili să capete încredere în ei și să facă primii pași către o viață mai bună.
Donează și împreună cu acești profesori, ajuți copiii vulnerabili să reușească în viață.