Interviu Radio Romania Cultural
Predă și copiilor, și adulților. Știe ce înseamnă viața la catedră și într-o școală publică de la sat dar și într-o școală privată din București. Învață în continuu, descoperă și aduce în clasă cele mai noi practici de predare. Împărtășește experiențele de succes cu alți profesori.
Vi-l prezentăm pe Vasile Brașovanu – învățător la Școala Aletheea și formator pentru adulți.
A lucrat de-a lungul timpului atât cu tineri și copii ce provin din medii vulnerabile, cât și cu elevi din școli private. A fost învățător în cadrul programului Teach for Romania. Are colaborări cu diverse instituții de învățământ din întreaga țară în rol de consultant educațional sau trainer, organizații nonguvernamentale din zona educației. Dezvoltă programe de formare ce răspund abilităților socio-emoționale, a celor de literație cât și a felului în care integrăm și creștem cultura organizațională potrivită în școală și sala de clasă.
Este consilier educativ în proiectul „Pot să-mi schimb povestea” derulat de Asociația Volens cu sprijinul Fundației Vitol.
Pe 19 mai a fost invitatul Corinei Negrea la emisiunea „Născut în România” – Radio Romania Cultural. Au vorbit despre nevoile copiilor și despre cum îi ajută școala să se dezvolte, despre cât de important este exemplul adulților și rolul profesorilor, în special în viața copiilor vulnerabili, despre diferențele între școlile publice și private.
Vasile a împărtășit din principiile aflate la baza experiențelor de învățare pe care le construim alături de profesorii de la școlile rurale, în proiectul „Pot să-mi schimb povestea”.
Pentru mine, normalitatea pedagogică este atunci când toate nevoile copilului – emoționale, de dezvoltare fizică, socială și cognitivă sunt puse pe primul plan în activitatea de zi cu zi a profesorului. La Școala Aletheea, unde predau în prezent, nu suntem preocupați numai de dezvoltarea cognitivă, academică, a copiilor, ci și de dezvoltarea lor emoțională și socială.
Vasile Brașovanu
Corina Negrea: Ce face cu adevărat diferența între o școală publică și una privată?
Vasile Brașovanu: Din experiența mea cu ambele sisteme, aș spune că diferența o face filozofia școlii, ceva ce nu ține numai de lideri, de directori sau de echipa executivă, ci și de credințele și practicile tuturor adulților din școală. Mă refer atât la profesori cât și la personalul auxiliar. Dacă toți adulții își asumă că motivul pentru care sunt acolo este să producă învățare pentru toți copiii care trec pragul școlii, să creeze un mediu în care copiii să se dezvolte armonios, lucrurile merg în direcția cea bună.
Dacă nu există o astfel de filozofie comună, nu există nici colaborare între profesori, dimpotrivă, apare un spirit de competiție între adulți, care nu face bine copiilor. Neînțelegerile între profesori, perpectivele diferite îi bulversează pe copii. Ceea ce cred că este important în școală este această filozofie împărtășită despre cum vrem să se desfășoare învătarea.
Corina Negrea: Ce considerați că lipsește cel mai mult din sistemul de învățământ actual?
Vasile Brașovanu: Sistemul de învățământ ar trebui adus pe un făgaș în care valorile nu doar se predau, ci se și trăiesc, prin modelele reprezentate de adulți. Cu alte cuvinte, nu doar să predicăm, ci să și practicăm ceea ce spunem copiilor.
Copii au mai puțină nevoie de discurs moralizator, și mai mult de interacțiuni în care să învețe cum să se raporteze la anumite valori – adevăr, cinste, corectitudine, bine… Nevoia de dreptate, de empatie, de colaborare le purtăm în noi încă de la naștere. Și cuvintele sunt importante. Poveștile, de exemplu, sunt un discurs moral „împachetat” într-o formă potrivită pentru copii. Însă, dincolo de povești, modul în care acționăm și interacționăm zi de zi este mai valoros decât ce spunem. Copiii sunt foarte perceptivi, observă imediat dacă există o congruență între ceea ce spunem și cum ne comportăm. O și verbalizează: „uite ce ne-ai spus tu despre … și cum te-ai purtat în situația asta….”
Așa cum spun doi experți mondiali în pedagogie, „copiii învață ceea ce trăiesc”. Dincolo de ceea ce le spunem, de ideile și cunoștințele pe care le predăm, noi, adulții, le oferim modele de conduită prin felul în care ne raportăm la valorile pe care le promovăm.
Corina Negrea: Acestea sunt și nevoile copiilor din medii defavorizate?
Vasile Brașovanu: Nevoile sunt aceleași, ceea ce diferă sunt adulții prezenți în viața lor și modul cum aceștia răspund acelor nevoi. Un copil care nu are acoperite nevoile de hrană, odihnă, de condiții de trai, de igienă, are o predispoziție față de învățare mai mică decât un copil care are parte de toate acestea. Pornește cu alt start în viață și în școală.
Vestea bună este că aceste nevoi pot fi, într-o anumită măsură, compensate prin prezența unui adult care să ofere un atașament de siguranță. Da, copilul poate veni dintr-un mediu cu multe dificultăți și provocări dar dacă măcar la școală are un învățător sau un profesor care crede în el, îl „vede”, îl validează, îi îndeplinește nevoi emoționale superioare, este posibil ca aceste lucruri aspiraționale să devină, în timp, mai importante decât lipsurile de acasă.
Cu acest imbold, prin relația cu un astfel de mentor, un copil dintr-un mediu vulnerabil își poate depăși condiția socială și financiară. Psihologia ne spune că asta poate reprezenta salvarea pentru mulți copii proveniți din medii defavorizate.
Corina Negrea: Ce vă place la relația cu copiii?
Vasile Brașovanu: În fiecare zi, copiii sunt altfel. Orice sămânță de cunoaștere pe care ai plantat-o cu o zi mai devreme, fie că este vorba de o nouă literă, un calcul matematic, un experiment științific, o poveste în ziua următoare a rodit. Când revin la școală, a doua zi, constat cum toate aceste experiențe au prins viață. Copiii devin curioși, încep să-și pună întrebări, caută să afle mai mult de unii singuri. Pentru mine, aceasta este cea mai importantă realizare – să știu că le-am stârnit curiozitatea, că „rotițele” s-au pus în mișcare, că elevii preiau inițiativa.
Despre miturile sistemului de învățământ privat, ce a învățat Vasile la Teach for Romania, cum putem dezvolta literația și numerația în interviul integral, aici: