Asociația Volens derulează „Pot să-mi schimb povestea!”, un nou proiect de educație non formală de care vor beneficia peste 350 de copiii din învățământul primar, în 5 școli din comune din județele Constanța, Vâlcea și Sibiu. 16 cadre didactice s-au „îmbarcat” în această noua inițiativă a Asociației Volens. Alături de ei, vom crea și testa metode de predare și activități extra-curriculare care ajută copiii să-și dezvolte creativitatea, empatia, gândirea critică, capacitatea de a colabora la găsirea de soluții.
De unde am pornit? De la experiența Patrulei, desigur.
În ciuda condițiilor foarte grele în care trăiesc și învață, elevii școlilor din mediile rurale sărace ne-au impresionat prin dorința lor de a se implica voluntar în activitățile de mediu propuse de Patrula de Reciclare. Entuziasmul și reușitele lor ne-au arătat cât de mult contează ca acești elevi să fie stimulați și valorizați, să simtă că sunt mai mult decât lipsurile lor, dizabilitățile lor sau notele lor.
În general, viața lor e o poveste a neputinței – neputința de a-și schimba condițiile de trai, de a-și depăși limitările cognitive sau fizice, de a performa conform așteptărilor în educația formală. Acest sentiment le ia speranța și, o dată cu ea, motivația de a se mai strădui, de a percepe rostul școlii ca pe altceva decât o obligație și o corvoadă lipsită de perspective.
Îi putem ajuta să schimbe această poveste!
„Pot să-mi schimb povestea” este un proiect care își propune să contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și facilitarea incluziunii sociale a elevilor din învățământul primar rural aflați în situații vulnerabile. Vom crea un set de activități de educație climatică menite îi ajute pe copii să dobândească și să-și dezvolte abilități cognitive (argumentare și gândire creativă), sociale (lucru în echipă) și emoționale (încredere în sine), vom forma profesorii și îi vom sprijini pentru implementarea respectivelor activități la clasă.
Prin intermediul profesorilor, putem oferi copiilor puterea de a acționa pentru visurile lor și bucuria de a veni la școală.
Proiectul se desfășoară în anul școlar 2023-2024.
Rămâneți aproape, vom vorbi despre ideile creative practicate de profesori (și replicabile în alte clase) despre specialiștii proiectului și despre cum redăm bucuria de a veni la școală copiilor care nu au parte de ea.
Partenerul media al proiectului este emisiunea Știința 360 – Radio România Cultural.
Povestim despre proiect aici: https://shorturl.at/inKV9