Un român consumă, în medie, 8 baterii pe an. Pe lângă acestea, cu toţii avem aparate electrice sau electrocasnice care se strică sau pe care nu le mai folosim. Tot ce se bagă în priză sau funcţionează pe baterii, inclusiv becuri sau neoane, şi nu mai funcţionează, reprezintă deşeuri electrice şi electronice.
Profesor Mirela Calpacenco, coordonatoarea Patrulei de Reciclare de la Școala Gimnazială nr. 17 Ion Minulescu din Constanța, din cadrul Asociației Române pentru Reciclare, le-a explicat la Interviul Dimineții românilor interesaţi să ofere un exemplu celor din jur, cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător, prin colectarea selectivă a deşeurilor electrice.
„Noi, o școală așa mică (Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu” din Constanța) am reușit să tot luăm premii. Am muncit foarte mult, am fost creativi, responsabili, ne-am jucat și am fost răsplătiți. În primul rând, a trebuit să comunicăm în cadrul școlii misiunea Patrulei de Reciclare. Am valorificat consiliile profesorale, ședințele cu părinții dar și alte prilejuri pentru a ne asigura că toți cei implicați din școala noastră știu ce obiective avem de atins.
Am desfășurat și foarte multe activități extra-școlare. Elevii s-au comportat extraordinar, și-au rupt din timpul lor liber și au colindat cartierele limitrofe școlii și nu numai, informând cetățenii despre importanța colectării selective a acestor deșeuri. S-au întors la școală cu rucsacul plin de becuri, lămpi, acumulatori portabili. Sunt foarte implicați și să știți că în timpul patrulărilor au fost însoțiți adesea și de părinți, care au fost cuprinși de entuziasmul copiilor, le-au urmat exemplul și-au informat vecinii, colegii de la locul de muncă și foarte multe deșeuri ne-au ajuns în școală și pe această cale și ne-au crescut șansa la obținerea unui premiu anual. Avem o multitudine de activități, le diversificăm an de an.”
Felicitări doamnei Mirela Calpacenco pentru interviu și mulțumiri doamnei Larisa Calistru și redacției Radio Constanta.
Merită să citiți întregul interviu!