Hărnicia albinelor e proverbială. Știați că ele sunt cele mai importante insecte polenizatoare, care nu doar ne dau mierea cea delicioasă (și sănătoasă), ci ajută plantele să se reproducă, purtând polenul?
Adriana Mereuță, cel mai activ profesor coordonator al ediției 2013 din județul Constanța, a organizat proiectele preșcolarilor de la Grădinița nr. 33 din Constanța – Patrula de Reciclare ”Zum Zum”. Ca să fie la fel de harnici ca albinele!
Au început fără șovăire. Părinții au fost primul public ”captiv” – au lăsat alte treburi deoparte și au învățat despre colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Așa ne crește inima când părinții agenților Patrulei ne mărturisesc, zâmbind, câteodată: ”De când a intrat cel mic în program, n-am mai îndrăznit să aruncăm nici măcar un bec!”. A fost, cu siguranță, și cazul părinților preșcolarilor de la Grădinița 33.
Profesorul coordonator s-a preocupat de relația cu părinții în cadrul programului: i-a făcut conștienți de rolul lor în educarea copiilor în spiritul unei atitudini ecologice responsabile și i-a sfătuit cum e bine să discute cu cei mici despre aceste subiecte. Bine pregătiți, părinții au intrat în acțiune: au vânat toate DEEE-urile din propriile gospodării, să le arate copiilor, concret, cât de mult îi sprijină. Au inclus colectarea DEEE în subiectele de conversație cu prietenii și colegii. A venit și momentul în care aproape că le-a părut rău că dăduseră toate vechiturile electrice (ironic, nu?). Cum așa? A trebuit să creeze, împreună cu copiii, costume cu accesorii ”reciclabile” pentru ”Parada Eco”. Noroc că s-au mai găsit câteva baterii, mouse-uri și tastaturi care să fie purtate ca accesorii simbolice în acest defileu de modă dedicat salvării naturii.
Mânați de zel și de dorința de a se exprima cât mai mult pe tema care îi pasiona, tinerii agenți s-au pus pe desenat și au creat postere demne de toată lauda. Iar ”lauda” nu s-a lăsat așteptată.
Adriana Mereuță a știut să recunoască și să recompenseze fiecare gest, fiecare împlinire. Le-a oferit diplome, felicitări și cuvinte de încurajare. A arătat și părinților cât de importantă a fost contribuția lor.
„După ce au înțeles ce înseamnă reciclarea, copiii Patrulei Zum Zum au promovat campania în grădiniță, și în familie. Au fost și situații când au venit vecini sau prieteni de-ai acestora pentru a depune în kiturile noastre. Copiii și-au dovedit puterea de a-și „mobiliza” comunitatea.”, ne-a mărturisit dânsa.
Jocuri serioase, muncă distractivă
Doamna Mereuță a avut grijă să mențină atenția copiilor în acest proiect cu ajutorul unor jocuri didactice. S-au jucat de-a „Așa da, așa nu”, adică au găsit locul potrivit pentru diverse imagini cu specific ecologic, motivând alegerea făcută. Un alt exercițiu, „Fapte bune pentru casa ta” i-a ajutat să recunoască tipurile de deșeuri electrice și să înțeleagă ce efecte nocive provocăm aruncându-le la întâmplare.
Holurile grădiniței s-au umplut de desenele, picturile și colajele lor, un îndemn permanent pentru colegii lor, să colecteze DEEE. Pe părinți i-au surprins plăcut cu o expoziție cu fotografii realizate pe tot parcursul proiectului.
Nici de Ziua Pământului nu au stat degeaba. Sub sloganul „Planetei noastre îi place verdele!”, au sărbătorit în curtea grădiniței, au îngrijit spațiul verde unde le place să se joace, au plantat flori și puieți.
”Am învățat multe pe parcursul desfășurării acestui proiect –și noi, și copii– și ne dorim, în viitor, să devenim adevărați ambasadori ai mesajului ecologic, și modele pentru cei din jur” ne-a declarat profesorul coordonator premiat, Adriana Mereuță.
Noi zicem că am câștigat, în Patrula de Reciclare a Grădiniței 33 din Constanța, militanți de seamă pentru cauza colectării DEEE. Cât despre doamna Mereuță, avem încredere că va forma multe generații în spiritul respectului față de natură și de comunitate. Timpul îi va acorda cel mai frumos premiu – recunoștința lor.