Autentificare

Apasă aici dacă ai uitat parola!

Resetare parola


Completează adresa de email, apasă butonul Trimite și vei primi un link de acces pentru modificarea parolei.


« Înapoi la formularul de autentificare.

Patrula de Reciclare sibiană a sărbătorit al treilea premiu național

10 / 10 / 2016

#editia 2015-2016, #judetul sibiu, #premii nationale, #ziua patrulei de reciclare


Ziua Patrulei de Reciclare din județul Sibiu a adus împreună, sâmbătă, 8 octombrie, la Gura Râului, echipele care au câștigat, din nou, locul I la nivel național.

Peste 600 de preșcolari, elevi și liceeni au venit, împreună cu profesorii lor coordonatori, din Sibiu, Mediaș, Arpașu de Sus, Agnita, Bîrghiș, Cisnădie, Cristian, Nocrich, Șura Mică, Ziua Patrulei de Reciclare din Sibiu 8 oct 2016Tălmăcel și Turnu Roșu,  ca să-și sărbătorească performanța. În perioada septembrie 2015-august 2016, echipele sibiene au promovat reciclarea deșeurilor electrice în comunitățile lor atât de eficient, încât au contribuit la colectarea celei mai mari cantități de deșeuri electrice/locuitor la județului, în cadrul programului educativ.

Perseverența ne-a adus pe culmile succesului. Am muncit mult, dar a meritat” crede doamna Mărioara Stroia, profesorul coordonator al Patrulei Școlii Gimnaziale Tălmăcel, desemnată și Cea mai Activă Patrulă din județ la ediția 2015-2016.

Ziua Patrulei de Reciclare din Sibiu 8 oct 2016 Suntem mândri că Sibiul deține acest record și dă un exemplu de solidaritate și responsabilitate în ceea ce privește comportamentul civilizat față de mediul înconjurător. Mulți dintre profesorii coordonatori ai programului din județul Sibiu s-au dovedit, în timp, modele care merită toate elogiile noastre – vedem cum caută mereu soluții și idei despre cum pot face lucrurile mai bine, cât de frumos îi îndrumă pe cei mici, cum se străduiesc să îi învețe nu numai o disciplină, ci să le și insufle valori morale, să îi provoace constructiv. Ne surprind mereu în mod plăcut cu inițiativele și perseverența lor care chiar produc o diferență notabilă în comunitățile lor” a spus Marius Ungureanu, reprezentantul programului.

Agenții și profesorii campioni au fost răsplătiți cu un eco-party special conceput pentru premianții naționali: festivitatea de premiere, 5 ateliere creative (bricolaj, educație eco, percuție, afișul de succes și artă decorativă), 3 ateliere de jocuri și un concert susținut de Fabian Sanchez D.I.N.A.M.I.T.A.Ziua Patrulei de Reciclare din Sibiu 8 oct 2016

Atelierul ”Afișul de succes” și cel de artă decorativă au fost coordonate de profesoarele premiate pe plan local: doamna Alemănuța Toader și doamna Mărioara Stroia.

Animați de Fabian Sanchez, premianții au dansat, cu mic, cu mare, și au cântat Imnul Reciclării: ”Cucurigu, deșteptarea! Ne salvăm cu Reciclarea! Suntem echipa cea mai tare, Patrula de Reciclare!”

Ziua Patrulei de Reciclare din Sibiu 8 oct 2016Ne place și să câștigăm un premiu dar, cel mai mult, ne place că avem grijă de natură și că facem oamenii să fie și ei mai atenți. Înainte, vedeam o mulțime de aparate electrice vechi și ruginite prin curțile vecinilor. Acum, tot vine mașina de colectare că să încarce deșeurile electrice de pe la oameni și mă bucur foarte tare. Mă gândesc că se întâmplă asta pentru că au aflat de la noi că așa trebuie făcut” a spus cu mândrie unul din agenții Patrulei sibiene.

Cadrele didactice din grădinițele, școlile și liceele din județul Sibiu se înscriu deja în ediția 2016-2017 a programului, până pe 21 octombrie. Tinerii speră să fie sprijiniți în continuare de comunitățile lor și de Suporteri. Cetățenii, instituțiile și firmele care predau la reciclare deșeuri electrice ca răspuns la apelul Patrulei de Reciclare încurajează copiii în misiunea lor de voluntari pentru protecția mediului înconjurător și le cresc șansele să câștige încă un premiu, în competiția națională.

  • 14 Nov 2024

    Înscrie-te în noua ediție a concursului GreenUp my School

  • 25 Oct 2024

    De la deșeuri electronice la instalații artistice: Expoziția itinerantă Recycle Your Technology ajunge la Rezidența9

  • 29 Aug 2024

    Pagina Facebook a Patrulei de Reciclare pierdută în urma unui atac cibernetic

  • Data indisponibilă

    Biodiversitate, oameni, locuri prezentate prin ochii copiilor premiați pentru promovarea patrimoniului natural și cultural din Dâmbovița

  • Data indisponibilă

    Ada Lungu: Susținem profesorii din mediul rural să adopte metode inovatoare de dezvoltare a literației și de incluziune a elevilor vulnerabili

  • Data indisponibilă

    Câștigătorii concursului din cadrul proiectului „Comorile vii de lângă noi”

  • Data indisponibilă

    Vasile Brașovanu: „Normalitatea pedagogică este atunci când toate nevoile copilului sunt puse pe primul plan în activitatea de zi cu zi a profesorului”

  • Data indisponibilă

    Recycle your Technology– tinerii devin artiști ai upcycling-ului

  • 23 Apr 2024

    O nouă aventură începe în Săptămâna Verde: concursul național „Nicio Baterie la Gunoi” 2024

  • 17 Apr 2024

    GreenUp my School 2024 – încă un premiu pentru școlile care colectează cele mai mari cantități de baterii